Antrenați de italianul Dario Bonetti, dinamoviștii au întors în Cehia un 0-3 la masa verde și s-au calificat în grupele Europa League la loviturile de departajare. Andrei Cristea și Marius Niculae, cu o „dublă”, au egalat situația la general și au trimis meciul de la Liberec în prelungiri.
La capătul celor 120 de minute, s-a trecut la penalty-uri. Românii au ieșit câștigători după 20 de lovituri de pedeapsă executate. Ultimul executant dinamovist a fost Francisco Molinero, primul spaniol din istoria clubului. Fundașul dreapta a tras perfect, sub bară, apoi cehul Liška a ratat, iar trupa lui Bonetti a mers mai departe.
Molinero a ajuns în România la 24 de ani, în vara lui 2009, cu un CV excelent. Crescut la academia lui Atlético Madrid, apărătorul lateral a strâns 31 de partide pentru prima echipă a madrilenilor, unde a jucat alături de Fernando Torres. Înaintea să semneze cu Dinamo, cu un salariu de 120 de mii de euro pe an, mai jucase la Málaga, Mallorca și Levante. Pe deasupra, Molinera era și fost component al naționalei U21 a Spaniei.
Ajuns la București, ibericul a declarat imediat că Dinamo este cea mai puternică echipă din România. „Vreau să joc cu Dinamo în Liga Campionilor”, a mai spus Molinero, care însă și-a găsit greu loc în primul 11 al „câinilor”. Cât timp Dinamo a fost pregătită de Bonetti, spaniolul a fost mai mereu a doua opțiune pentru banda dreapta a apărării.