”Am avut un meci reușit, nu doar la nivel de goluri, în general a fost un meci bun, chiar dacă am fost puțin surprinși la începutul meciului, pentru că au schimbat sistemul, l-am schimbat și noi pe moment.
A fost bine, e bine că am câștigat. Toate meciurile sunt importante, dar unele sunt mai importante decât altele, mai ales când suntem pe finalul campionatului regulat. Suntem neînvinși de șapte meciuri, suntem pe un drum bun și avem un moral bun.
Singurul lucru care mă deranjează este că am luat gol în ultimele secunde ale meciului. E singurul lucru care nu mi-a plăcut, dar nu vreau să-l mânii pe Dumnezeu, vreau să mă bucur de această victorie.
Băieții au înțeles că aceste meciuri sunt foarte importante, chiar dacă adversarul este sub noi în clasament.
Dugandzic este într-un moment foarte bun, este golgheterul campionatului, se vede că are o relație bună cu coechipierii lui, se vede că se simte bine la Rapid.
Funsho mi-a plăcut cum a intrat, toți băieții au intrat bine, conectați la joc. Sper ca Funsho să se adapteze și să arate că merită să joace la Rapid”, a spus Adrian Mutu.